Mergi cu avionul? Iată care este riscul să iei coronavirus

Deşi mai multe ţări au fost nevoite să reducă numărul zborurilor spre statele vecine, milioane de oameni depind în continuare de acest mijloc de transport. Astfel că este important să cunoaştem care sunt riscurile la care ne expunem atunci când călătorim cu avionul.

Mergi cu avionul? Iată care este riscul să iei coronavirus
Mergi cu avionul? Iată care este riscul să iei coronavirus

Atunci când o persoană alege să călătorească pe calea aerului, riscul de infectare cu SARS-COV-2 există. Specialiştii explică la ce se expun oamenii atunci când se deplasează cu avionul. Un studiu special organizat în aeronavele Boeing 767 şi 777 arată că riscul la care se expun pasagerii este extrem de scăzut. Rezultatele studiului au fost publicate de Ministerul Apărării american, potrivit AFP.

Ce arată studiul

Specialiştii din echipa principală a conducerii generale de transporturi a armatei americane, US Transcom şi de la Agenţia pentru Proiecte de Cercetări Avansate în Apărare, DARPA, au efectuat studiul, Aceştia au reuşit să realizeze prin intermediul trasorilor fluerescenţi şi a senzorilor, volumul de aerosoli care conţin viruşi ce pot fi transmişi celorlalte persoane. Studiul s-a făcut cu ajutorul unui manechin special care a simulat o persoană infectată cu virus.

Studiul a arătat faptul că persoanele aflate la bordul Boeing nu sunt în totalitate afectate. Mai exact, pasagerii expuşi ar fi, potrivit senzorilor, cei care stăteau lângă manechin, în faţa lui sau în spate.

Mergi cu avionul? Iată care este riscul să iei coronavirus
Mergi cu avionul? Iată care este riscul să iei coronavirus

Au fost efectuate peste 250 de teste speciale atât la sol cât şi pe timpul zborurilor. Testele au fost efectuate de-a lungul a opt zile, în luna august. Colaboratoare la teste a fost compania -gigant United Airlines. Potrivit acestora, 99,7% dintre particulele care conţin infecţie au fost eliminate în aproape cinci minute, asta înainte să ajungă la pasagerii apropiaţi. Aparatele de ventilaţie speciale ajută ca particulele infectate să fie distruse rapid.

Rezultatele pe timpul a 12 ore de zbor

Studiul mai arată şi faptul că, în momentul în care propagarea se extinde la 40 din locurile cele mai aproape locuri de manechinul infectat, reducerea aerosolilor ajunge la 99,99%, cel mai mare procent. Astfel  oficialii zoburilor militare au concluzionat faptul că nivelul de transmitere a viruşilor atinge între 0 şi 1 în 12 ore pe timp de zbor.

Testele au fost realizate în scopul de a arăta dacă un pasager infectat poate infecta restul persoanelor care purtau mască. Potrivit calculelor efectuate pe Boeing 777 şi 767, erau nevoie de 54 de ore de zbor fără aterizare pentru ca pasagerii să inhaleze destul virus cât să se îmbolnăvească.

 

Pensionarii primesc încă o lovitură! Ministrul Muncii a vorbit despre veniturile românilor

Pensionarii primesc încă o lovitură! Ministrul Muncii a vorbit despre veniturile românilor

Noi restricţii pentru Bucureşti! Măsura intră în vigoare de luni, 19 octombrie

Noi restricţii pentru Bucureşti! Măsurile intră în vigoare de luni, 19 octombrie