România, în stare de urgenţă? Orban face anunţul zilei

România este din ce în ce mai afectată de pandemia de coronavirus. Oamenii se întreabă dacă ţara va intra, sau nu, în carantină. Orban a dat explicaţii în acest sens.

România, în stare de urgenţă? Orban face anunţul zilei

Premierul Ludovic Orban a fost prezent, în vizită de lucru, ieri Uzina Dacia de la Mioveni. La finalul vizitei sale, Ludovic Orban a susţinut mai multe declaraţii de presă. Acesta a vorbit despre posibila carantinare a ţării, sau a unor localităţi în care pandemia de coronavirus a făcut ravagii.

Premierul a explicat localităţile în care rata incidenţei creşte peste măsură vor intra automat în carantină. Potrivit premierului, aceasta este singura şansă ca numărul cazurilor să scadă considerabil. Doar dacă românii respectă măsurile de protecţie împotriva coronavirusului, atunci numărul cazurilor poate scădea.

Ce a declarat Orban

„Foarte simplu, prin respectarea măsurilor de protecţie sanitară. Aşa cum am văzut, de exemplu, aici (la Uzina Dacia din Mioveni – n.r.), măsuri extrem de riguroase şi care sunt urmărite constant, aplicarea acestor măsuri este urmărită constant. Practic, depinde de fiecare dintre noi să se protejeze prin măsurile care sunt recomandate de autorităţi şi, evident, pentru noi să punem în aplicare toate deciziile care reduc riscul de răspândire care sunt prevăzute în legislaţia în vigoare”, a spus Ludovic Orban.

Cât de important este carantinarea zonelor cu probleme

Conform datelor oferite de premierul Ludovic Orban, carantinarea localităților este foarte importantă acolo unde pandemia de coronavirus este ieşită de sub control. Sunt luate decizii pentru sate, localităţi şi zone în care cazurile sunt total ieşite de sub control.

România, în stare de urgenţă? Orban face anunţul zilei
România, în stare de urgenţă? Orban face anunţul zilei

România, din nou în stare de urgenţă?

În acest context, premierul a mai fost chestionat şi legat de situaţia actuală în care se află România. Există, sau nu, posibilitatea ca ţara să intre din noi în starea de urgenţă? Astfel că, Orban a explicat ce se va întâmpla în continuare dacă numărul cazurilor va creşte şi implicit rata de incidenţă. Ludovic Orban a explicat că românii vor avea parte de un nou set de măsuri în oraşele în care sunt probleme cu pandemia de coronavirus.

Orban a explicat că este întrebat des legat de starea de urgenţă. El a spus că în acest moment s-a stabilit doar un nou set de măsuri gata pentru fiecare oraş.

În Bucureşti,în Cluj, cum este Iaşi, sau Târgu Mureş, sau Braşov sunt adoptate foarte multe măsuri din starea de alertă. Amintim de obligaţia portului măştii, învăţământul în sistem online şi toate cele.

Anna Lesko dezvăluie secretul frumusettii și al tinereții veșnice! Cum reușește diva să arate impecabil la 41 de ani

Anna Lesko dezvăluie secretul frumuseții și al tinereții veșnice! Cum reușește diva să arate impecabil la 41 de ani

Andreea Marin, mărturisiri despre relația cu fiul lui Ștefan Bănică. În ce relații a rămas vedetă cu tânărul după divorț

Andreea Marin, mărturisiri despre relația cu fiul lui Ștefan Bănică. În ce relații a rămas vedetă cu tânărul după divorț