Toggle Menu

Acum s-a aflat adevarul. Cine este in realitate tatal Luizei Melencu

  1. Home/
  2. Info/

Recent, a apărut informaţia potrivit căreia tatăl Luizei Melencu nu ar fi de fapt părintele biologic al copilei, acesta fiind şi motivul pentru care procurorii au cerut alte probe ADN. Claudiu Melencu a intrat în direct şi a dat cărţile pe faţă privind acest aspect.

Reclama

După ce s-a spus că ADN-ul fetei a fost comparat cu cel al soţiei sale şi al lui, iar o neconcordanţă ar fi arătat că nu el este tatăl biologic, Claudiu Melencu a intrat în direct prin intervenţie telefonică şi a declarat că Luiza este fata lui, că a fost alături de soţia sa, Monica, pe perioada sarcinii şi că a tânăra a crescut în ochii lui.

Astfel, le cere tuturor să nu mai spună vreodată că nu el ar fi tatăl biologic al Luizei Melencu.

Sfâşiat de durere de cele întâmplate cu fiica lui, Luiza şi de aceste zvonuri, Claudiu Melencu a transmis şi câteva vorbe pentru procurori. Tatăl Luizei Melencu le cere acestora să ancheteze mai bine reţelele de proxenetism şi ipoteza potrivit căreia fetele ar fi duse în străinătate, în loc să se vorbească de crime.

Reclama

„Eu am luat fata de la spital, a crescut în casă la mine, fata aia este fata mea. Soţia mea a stat lângă mine, i-a crescut burta lângă mine, a născut la spital la Caracal. Eu am venit, am luat copilul acasă… Aceşti procurori să-şi vadă de treaba lor! Fetele sunt duse peste hotare, să nu mai vorbească de omucideri!”, a spus Claudiu Melencu, tatăl Luizei Melencu, la România TV.

Vă reamintim că procurorii le-au cerut membrilor familiei Luizei Melencu recoltarea unor noi probe biologice, iar aceştia au refuzat, dat fiind faptul că au mai dat o dată specialiştilor probe ADN, în urmă cu o lună şi o săptămână.

Monica Melencu a specificat că nu le-au fost explicate motivele pentru care specialiştii INML au nevoie de alte probe biologice. Însă, ulterior, procurorii DIICOT au obţinut un mandat de la Tribunalul Bucureşti.

Reclama


editor

Reclama