Reclama
Reclama

Controversata Mirela , dezvăluiri din trecutul lui Alexandru Cumpănașu

Mirela a început să-l critice pe Alexandru Cumpănașu încă de când acesta a anunțat că va candida la alegerile prezidențiale.

Aceasta a distribuit pe Facebook un mesaj acid la adresa lui Alexandru Cumpănașu.

„Am inteles ca ai o sotie si 3 copii pe care i-ai parasit. CEA DIN POZA ESTE UNA NOUA NOUȚA. Să știi că nu am intalnit multi președinti divortati votați de electorat.
Mai ales unul care calcă în picioare o familie indoliata si pe care tu ai adoptat-o ..declarand-o rudă cu tine. Fotografia asta nu îți va creste popularitatea”, a fost mesajul critic la adresa lui Cumpănașu pe care Mirela l-a distribuit pe Facebook.

Nu e primul mesaj dur pe care Mirela sau „[email protected] cu coarne”, așa cum se intitulează acum, îl are la adresa lui Alexandru Cumpănașu.

”Am ajuns la concluzia că singurul rezultat din acest caz, cu Luiza și Alexandra, care s-a întâmplat – nici fetele n-au fost găsite, nici alte rezultate nu avem, în schimb avem ceva. Singurul rezultat din toată ”babiloșenia” asta care este că acest Cumpănașu își va depune candidatura la președinție. (…) Totul are o limită. Trebuia să vorbesc despre asta. El a obținut să-și depună candidatura pe necazul cu fetele astea.

Nu o să faci nimic! Promiți oamenilor ”aiurea-n tramvai”. Voi, cei din guvern, trebuie să cădeți toți. Toți omaenii politici, de la A la Z, răzuit tot ce este în România, toată corupția, și atunci vor cădea int3rlopii pentru că nu vor mai fi susținuți de absolut nimeni. (…)
A spus pe live-uri că diaspora îl susține. Vreau să-ți spun, domnule dragă, că diaspora nu te susține. Eu fac parte dintr-un grup anti-corupție din diaspora, un grup destul de mare, și nimeni nu te susține! Te asigur 100%”, a spus Mirela într-un live pe Facebook.

Acasă la Nicolae Ceaușescu. Iată cum arată reședința fostului dictator după mai bine de 25 de ani: Imagini unice cu baia poleită în aur!

Acasă la Nicolae Ceaușescu. Iată cum arată reședința fostului dictator după mai bine de 25 de ani! Imagini unice cu baia poleită în aur

Peste 80 de incaperi impunatoare, decorate cu mobila scumpa si cu accesorii de lux, robinete suflate cu aur si tapet de matase naturala, asa arata fosta resedinta a familiei dictatorului.

In urma cu o saptamana, cei de la The Date au organizat un party original, la Palatul Primaverii. Gradina uriasa a fostei resedinte a familiei Ceausescu arata impecabil, iar toti cei prezenti s-au putut bucura si de interioarele superbe al vilei.

Jurnalistul Andrei Nourescu a avut ocazia sa fotografieze locatia si sa impartaseasca imaginile unice din resedinta familiei Ceausescu, pe blogul personal.

Membrii familiei Ceausescu voiau sa se relaxeze intr-un decor verde tot anul, asa ca au amenajat in interiorul casei o sera, unde luau masa si puteau sa se relaxeze langa un mandarin si un brad.

Tot pentru confort, aveau la dispozitie un cinematograf privat si o piscina.Vila, cunoscuta pe vremuri sub denumirea ”P50”, unde nu aveau acces decat membrii familiei Ceausescu, mai cuprindea si o gradina cu pauni.

Tot mozaicul din cladire a fost pus manual, piesa cu piesa. Cea mai spectaculoasa incapere de pe domeniul Ceausescu ramane in continuare baia cuplului, baie care a starnit o multime de legende si povesti despre robinetele poleite cu aur.

Vreme de 24 de ani, doar cativa au avut acces in spatele portilor bine pazite ale palatului din Primaverii. Si doar cinci oameni, Nicolae si Elena Ceausescu si cei trei copii ai lor s-au bucurat de bogatiile ascunse in impozanta vila de 80 de camere, cinematograf si piscina.

Un tinerel de 24 de ani s-a însurat cu o bătrână de 81 de ani din sat

Alexander Kondratyuk, un tânăr în vârstă de 24 de ani, s-a căsătorit cu verișoara lui, Zinaida Illarionovna, în vârstă de 81 de ani pentru a fi exclus din serviciul militar.

Nunta a fost făcută în satul Baykovka care se află în apropierea orașului Vinnitsa din centrul Ucrainei.

Autoritățile investighează cazul celor doi și au aflat de la vecini că nu există niciun semn al mariajului lor în afară de certificatul de căsătorie.

Vecinii ei au spus că bătrâna locuiește singură în casă și nu este vizitată de niciun membru al familiei, dar nici de presupusul soț.

“Ea nu este vizitată de familia ei din cauza presupusului soț.”, au declarat vecinii femeii de 81 de ani, conform Daily Mail.

Tânărul a declarat că are o legătură strânsă cu verișoara lui, care este mai mare cu 57 de ani decât el și neagă că a încercat să scape de slujba sa de militar. Anchetatorii au întrebat-o pe bătrână de ce a ales să facă nuntă cu tânărul de 24 de ani și a spus că a căutat un bărbat care să aibă grijă de ea și a insistat că este un soț bun.

Legea spune că dacă te căsătorești cu o femeie cu dizabilități și dovedești cu documente oficiale, poți refuza să lucrezi în cadrul armatei. Din primele cercetări s-a aflat că tânărul a demonstrat că este căsătorit cu femeia de 81 de ani cu dizabilități și nu a mai fost chemat să lucreze în cadrul armatei.

“Dacă anchetatorii descoperă că nu este niciun mariaj cu acte, el poate fi chemat în serviciul militar”, a spus avocatul Roman Korchenyuk.

Câți lei a primit acest bărbat fără un picior de la Gigi Becali:

În vârstă de 60 de ani, Gigi Becali respectă cu sfințenie tradițiile creștine și în zilele de sărbătoare, el dă de pomană.

Așa s-a întâmplat și în weekendul acesta, pe când se afla la palatul său din zona Aviatorilor, iar vestea s-a răspândit repede în jur. Îmbrăcat cu haine deschise la culoare: un pulover cu guler de blană maro, asortat cu ciocatele de piele din picioare, latifundiarul și-a făcut apariția la palatul său din Nordul Bucureștiului într-un bolid elegant, potrivit click.ro.

La scurt timp după ce a ajuns la clădire somptuoasă pe care o deține, mai mulți oameni au venit la el, iar printre aceștia se numără și un tânăr cu dizabilități. De altfel, acesta a fost prima care i-a mărturisit povestea lui de viață lui Gigi Becali.
Înduioșat, el i-a oferit bărbatului fără un picior 200 de lei, potrivit sursei citată mai sus. Aceeași sumă a fost dăruită altor două doamne, una dintre ele avea un băieţel de nici doi anișoriîn braţe, iar cealaltă, două fetiţe îmbrăcate în culori vii.

Șeful de la FCSB le-a pus câteva întrebări celor două mămici, care i-au răspuns în timp ce aveau privirea în pământ. În minutele care au urmat alte câteva persoane s-au bucurat de pomana primită din partea lui Gigi Becali.

Scenele de milostenie s-au desfășurat în mai puțin de cinci minute și, în timp ce oamenii au început să se retragă din fața palatului lui Gigi Becali, acesta l-a chemat încă o dată pe bărbatul aflat în cârje, căruia i-a dat ultima bacnotă pe care a mai găsit-o în buzunare. Ulterior, latifundiarul din Pipera s-a retras în spatele porților palatului împreună cu bodyguardul care a stat lângă el pe tot parcursul acestor momente de binefacere.

Ce studii are Andreea Mantea, de la Puterea Dragostei si ce nota a luat la Balacaureat:

Andreea Mantea este una dintre cele mai de succes prezentatoare de emisiuni de divertisment din România. Vedeta Kanal D și-a început cariera în televiziune, ca multe alte staruri, în calitate de asistentă a matinalilor de la Antena 1, Dani Oțil și Răzvan Simion. În urma relației cu Ștefan Stan, popularitatea brunetei a crescut și a devenit în scurt timp prezentatoare pentru cele mai de succes show-uri.

Mulți se întreabă ce studii are, de fapt, Andreea Mantea, având în vedere că există foarte mulți tineri și tinere absolvenți de jurnalism și televiziune care nu au parte de același noroc. Prezentatoarea reality-show-ului Puterea Dragostei de la Kanal D nu a luat o notă foarte mare la examenul de Bacalaureat, însă are diplomă de licență.

Mantea nu a absolvit Jurnalismul, ci Facultatea de Relații Economice Interne și Internaționale. Andreea a terminat Liceul Sfântul Pantelimon cu nota 7,40. Cea mai mică notă a luat-o la comunicarea orală în limba română, doar 5.50. La examenul scris a luat 8,30, iar la engleză nota 8. Cea mai bună notă a obținut-o la sport, și anume 9,60. Aceasta a fost nota care i-a ridicat considerabil media.

La sociologie a luat 5,70, iar la geografie 7,85. Vedeta nu și-a dat interesul prea mult pentru examenul de Bacalaureat ori a avut parte de subiecte în fața cărora a fost nepregătită. Cu toate acestea, notele de la BAC nu au stat în calea succesului profesional.

„După ce am intrat pe făgaşul castingurilor, am descoperit o lume nouă, fascinantă: cunoşteam oameni interesanţi, de la care, când am început să apar în reclame şi videoclipuri, am prins ce şi cum înseamnă să fii regizor. Când a fost vorba să dau la facultate, am vrut să-mi depun dosarul la UNATC, la actorie. Numai că tata nici n-a vrut s-audă de aşa ceva”, a declarat Mantea acum câțiva ani.

Revolta unui paznic din spital: „Medicii dorm şi nu vor să fie deranjaţi când vin bolnavii la Urgenţă” Ce a decis să facă bărbatul:

Un paznic al Spitalului Județean Deva a anunțat că demisionează ca o modalitate de protest, spunând că vede zilnic din partea unor medici „bătaia de joc, cum tratează cu indiferență bolnavii”.

Paznicul și-a afișat pe Facebook intenția de a demisiona spunând că a scris în atenția locuitorilor orașului și a Ministerului Sănătății. Potrivit Mediafax, omul susține că unii medici se enervează dacă sunt treziți în timpul nopții de bolnavi și jignesc angajații.

Paznicul a făcut public numele unui medic, iar apoi a scris că doctorii dorm și nu vor să fie deranjați când vin bolnavii la urgențe, jignind paznicii pentru că bolnavii fac gălăgie pe holul spitalului în timp ce ei dorm, arată sursa citată.

El cere conducerii spitalului să ia măsuri, susținând că bolnavii suferă din cauza „unor nesimțiți”. Mesajul postat pe Facebook de paznic a devenit viral în scurt timp.

Postarea paznicului a strâns mii de aprecieri, iar mulți dintre cei care comentează îl felicită pe acesta: „Dacă ar fi toată lumea ca dumneavoastră, s-ar schimba ceva…păcat că restul tac și acoperă, de teamă să nu își piardă locul de muncă”, „Bravo, felicitări toată stima pt. dumneavoastră, bine că s-a găsit cineva să vorbească, aveți tot respectul meu”, „Felicitări pentru că ai postat, să vadă toată lumea, oricum se știa dar nu recunoștea nimeni”.

O altă persoană a comentat că mama sa a murit în spital săptămâna trecută din cauza indiferenței și a nepăsării cadrelor medicale, în condițiile în care un medic dormea, iar alta a scris că a ajuns noaptea la urgență și medicii s-au revoltat pentru că i-a trezit din somn: „mi-au pus o perfuzie în bătaie de joc și m-au trimis acasă tot cum am venit”.

Ce spune directorul spitalului

Managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă din Deva, Lidia Roșca, a declarat pentru libertatea.ro că este vorba despre părerea unui paznic.

„Nu cunosc. Noi vom face investigații, că deocamdată nu am date exacte nici de la domnul doctor, o să-i cerem o notă explicativă să vedem ce s-a întâmplat și o să vedem și de la firma de pază ce s-a întâmplat cu angajatul respectiv. Nu este angajatul nostru, e al firmei de pază. Nu știu exact ce s-a întâmplat acolo și ce a fost. O să verific dacă este într-adevăr așa, pentru că, din câte am discutat cu doamna director medical, urgența la noi este suprasolicitată, adică vin foarte mulți pacienți, pentru că nu sunt centre de permanență cum sunt în alte orașe mai mari”, a spus managerul.

Directorul spitalului a mai spus că medicul este supraaglomerat și că nu îi poate solicita în aceste condiții să dea declarații, astfel că îl va chestiona săptămâna viitoare. „O să luăm legătura cu domnul doctor (cel menționat de paznic – n.r.). Din câte am auzit, astăzi era de gardă, la serviciu și când am plecat eu erau deja trei ambulanțe și o ambulanță SMURD, așa că are activitate și, sincer, să iau un medic din activitate să-mi explice ce a vrut să spună un domn, angajat al unei firme de pază, prefer să stea să trateze pacienții. Discutăm zilele următoare, investigăm”, a spus managerul.

Aşa arată Ramona din spate! Are 60 de ani! Cum arată când se întoarce cu faţa:

Multe femei si-ar dori sa arate asa la 57 de ani, insa prea putine reusesc. Vedeta de reality show este una dintre cele care se mentin in forma si care uita sa mai imbatraneasca.

Ramona Singer are 57 de ani, insa corpul ei ascunde incredibil de bine varsta, desi ea nu se sfieste sa admita ca este o femeie trecuta de prima tinerete. Fotografia publicata insa de aceasta pe o retea de socializare a facut senzatie si a dat serios de gandit cu privire la varsta ei.

Vedeta reality show-ului „Real Housewives of New York” s-a fotografiat alaturi de sotul ei, Mario, in timp ce se aflau pe plaja din Naples, Florida, unde au venit sa se relaxeze, dupa perioada grea prin care au trecut amandoi.

In urma cu cateva luni, sotul ei a fost acuzat ca a avut o aventura cu o tanara aspiranta la celebritate, care a ramas ulterior insarcinata si a fost nevoita sa avorteze. Desi Ramona Singer a negat ca ar fi adevarat ce s-a intamplat, se pare ca tanara detine cateva fotografii compromitatoare.

In orice caz, problemele dintre cei doi s-au stins, avand in vedere fericirea care li se citea pe fata. In timp ce Ramona si-a aratat formele ideale intr-un costum de baie negru, care i-a lasat la vedere abdomenul perfect, sotul ei, Mario, a demonstrat ca nu se lasa mai prejos si si-a expus patratelele de pe abdomen, cei doi starnind numai comentarii pozitive din partea fanilor.

Romanca aceasta castiga 1,5 milioane de euro pe an! Cu ce se ocupa tanara:

Andreea Vasile, in varsta de 35 de ani, din Bucuresti, a devenit celebra in presa tabloida din Occident dupa ce postarile sale de pe Instagram au atras peste 3 milioane de urmaritori.

O romanca face furori pe net cu pozele sexy si castiga 1,5 milioane de euro pe an. Pozele sexy publicate de frumoasa Andreea Vasile au facut-o extrem de bogata. Ea ar castiga peste 1,5 milioane euro pe an, potrivit Daily Star.

O romanca face furori pe net cu pozele sexy si castiga 1,5 milioane de euro pe an
Andreea Vasile ar fi licentiata in drept si ar fi lucrat ca designer web inainte sa-si dea seama ca „statea pe o mina de aur”.

„Sunt cunoscuta pentru onestitatea mea si pentru faptul ca toate pozele mele sunt netrucate”, a spus frumoasa romanca, care a adunat peste 3,1 milioane de followers in doar doi ani.

Andreea Vasile spune ca scoate intre 750 si 7500 de dolari pe fiecare postare Instagram, iar tabloidele ii recunosc statutul de influencer.

Alexandra trăiește! A fost văzută în urmă cu câteva zile în Italia: „Te rog frumos, ajută-mă! Ajută-mă!”

O nouă informație senzațională vine în sprijinul ipotezei conform căreia – în pofida celor declarate de Gheorghe Dincă în fața anchetatorilor – Alexandra Măceșanu este în viață. ”Monstrul din Caracal” a recunoscut că a ucis-o pe Alexandra, iar specialiștii INML au descoperit ADN-ul adolescentei în urma expertizării fragmentelor osoase prelevate din cuptorul improvizat de Gheorghe Dincă, însă familia fetei speră, în continuare, că aceasta trăiește.

Patroana unui bar din Italia susține că a văzut-o pe Alexandra Măceșanu, fata intrând în local și a servind un suc. Nu era singură, ci însoțită de un bărbat despre care patroana barului a spus că ar fi fost de naționalitate arabă sau albaneză. Acesta ar fi plătit sucul Alexandrei, a declarat femeia. Alexandra ar fi cerut ajutor, înainte ca în bar să intre și misteriosul bărbat.

„A luat un suc pe care i l-a plătit băiatul care a intrat după ea şi înainte să intre băiatul ăsta, ea a spus: “Te rog frumos, ajută-mă! Ajută-mă!” Eu i-am răspuns tot în română: “De ce să te ajut?” Şi după aceea, când a intrat băiatul acela în bar, s-a oprit”, a spus românca ce deţinea barul, în timpul emisiunii ”Acces Direct” de la Antena 1.

Femeia a descris-o pe Alexandra Măceșanu, spunând și cu ce era îmbrăcată aceasta și, mai mult, a insistat asupta ideii au recunoscut-o și mai multe persoane care se aflau în bar la momentul respectiv.

„Avea un maiou alb pe ea, un maiou. Avea o fustă de blugi, cu un lanţ pe partea stângă şi o pereche de tocuri înalte, roşii cu alb şi avea părul prins în coc. Ziceai că ori de beată, a băut ceva ori drogată ori era fumată. Nu ştiu ce să spun. Era palidă la faţă. Din spusele unor persoane care vin mereu la bar, care se uită mereu la emisiuni şi au spus: “Fata asta a fost dispărută acum două, trei luni din România”, a adăugat aceasta.

Imaginile sunt virale

Sonia Cytrowska este o tânără din Polonia care a decis într-o bună zi să renunțe la toate produsele de înfrumusețare, dar și la aparatele de epilat. De ce? Fiindcă fata consideră că societatea în care trăim nu este capabilă să aprecieze adevărata frumusețe, tocmai de aceea, ea a decis să dea un mic imbold în direcția, spune ea, corectă.

Mai mult, Sonia Cytrowska a hotărât să nu-și mai epileze părul de pe corp, deoarece crede că presiunea societății este mult prea mare. Cum era de așteptat, decizia fetei nu a fost ușor digerată de partenerul acesteia. Bărbatul a fost atât șocat, dar și revoltat, în momentul în care soția lui a vorbit pentru prima dată cu el despre asta. Totuși, în prezent o acceptă pe Sonia exact așa cum a decis ea să fie.

„Vorbesc cu o mulțime de femei. Ne trimitem poze și ne încurajăm reciproc. Nu înțeleg de ce fetele nu își acceptă părul de pe corp. Soțul meu a fost șocat. Am vorbit extrem de mult și i-am explicat de ce este importantă pentru mine această decizie. În timp, relațiile noastre sexuale au revenit la normal”, a spus Sonia Cytrowska, potrivit spynews.ro.

Iată imaginile cu trupul Soniei după ce a decis să nu se mai epileze, acestea au făcut înconjurul lumii: