Reclama
Reclama

Ministrul Culturii, directorul Muzeului „Antipa” şi manageri de instituţii culturale, invitaţi la audieri în Comisia pentru cultură

ministru culturii

Valer Daniel Breaz, ministrul Culturii şi Identităţii Naţionale, şi Luis Ovidiu Popa, managerul Muzeului Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa” au fost invitaţi marţi, la ora 12.00, la audieri în cadrul Comisiei pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă din Camera Deputaţilor. Totodată, miercuri, vor fi invitaţi şi principalii manageri din instituţii culturale pentru a discuta despre tăierile de buget din cultură.

Audierile au loc cu privire la controversa apărută referitoare la înstrăinărea a 45% din suprafaţa liberă de construcţii a Muzeului Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa” către o altă instituţie în vederea ridicării unei alte clădiri pe terenul respectiv, a anunţat Gigel Ştirbu, preşedintele Comisiei pentru cultură din Camera Deputaţilor.

De asemenea, miercuri, la ora 13.00, vor fi invitaţi în cadrul Comisiei toţi managerii principalelor instituţii de cultură pentru a discuta cu privire la tăierea bugetului pentru cultură şi numeroasele disponibilizări nejustificate care au dus la anularea de spectacole, se arată în cmonuicat.

„Din păcate, în aceste zile asistăm la un masacru al culturii în România. Trebuie identificate urgent soluţii de rezolvare a acestei crize culturale nemaiântâlnite!”, a precizat Gigel Ştirbu.

El acuză guvernanţii că „taie românilor dreptul la cultură”.

„Se pare că ce nu aduce bonus electoral actualilor guvernanţi sau ce nu contribuie în mod direct la înfrumuseţarea imaginii PSD, nu merită finanţat din banii publici. Cu toate aceste concedieri masive din teatre, Guvernul şi Primarul Capitalei, d-na Firea, taie românilor dreptul la cultură. Este o situaţie cu adevarat alarmantă deoarece instituţiile de cultură din România sunt într-un iminent pericol de funcţionare, lucru care poate duce până la închiderea lor. Şi toate acestea se întâmplă dintr-un singur motiv: pentru că ce nu slujeşte PSD, nu merită să trăiască”, afirmă Gigel Ştirbu.

Administraţia Bazinală Dobrogea-Litoral face apel la populaţie şi autorităţi să nu distrugă algele din Lacul Techirghiol

lac techirghiol

Administraţia Bazinală de Apă (ABA) Dobrogea-Litoral a lansat joi un apel public prin care avertizează că îndepărtarea de pe suprafaţa apei sau de pe mal a maselor algale ce proliferează vara în Lacul Techirghiol pune în pericol procesul natural de formare a nămolului terapeutic. 

Potrivit unui comunicat de presă al instituţiei, citat de Agerpres, localnicii din staţiunile limitrofe, turiştii şi autorităţile locale sunt avertizaţi că Lacul Techirghiol este un liman fluviomarin ce ocupă un loc aparte datorită caracteristicilor locale, şi anume concentraţia ridicată în săruri a apei, ce determina supravieţuirea doar a speciilor adaptate la acest mediu şi primenirea rapidă a masei vii, datorită lipsei formelor superioare şi ciclului vital scurt al nevertebratelor.

Specialiştii ABADL spun că, în apa sărată a lacului, transparentă, oxigenată şi cu încărcare organică relativ mare, vegetaţia e reprezentată exclusiv prin alge, în special Cladophora, iar în faună este prezent crustaceul filopod Artemia salina care, împreună cu macroalga Cladophora, furnizează materia primă producerii nămolului terapeutic (prin descompunere bacteriană, formează nămolul sapropelic sau peloidogeneza, ca rezultat al proceselor biochimice complexe determinate de factori geologici, fizico-chimici, climaterici şi biologici ce au loc permanent în lac).

Gioconda va fi mutată în altă sală a Muzeului Luvru

muzeu luvru

Gioconda, tablou emblematic al Muzeului Luvru, va fi în mod excepţional mutat la mijlocul lunii iulie pentru câteva luni în muzeu, pentru a permite renovarea Salle des États unde ea este expusă, a anunţat instituţia muzeală, citată de presa franceză potrivit news.ro.

Pânza va fi transferată pe 16 iulie în Galeria Medicis, una dintre cele mai mari ale muzeului şi va fi vizibilă de a doua zi dimineaţa într-o vitrină climatizată, precum cea în care a fost expusă până atunci.

Pentru a gestiona mai bine afluxul de vizitatori (peste 10 milioane în 2018) şi de a asigura noi standarde de securitate, fără a-l închide, conducerea muzeului a demarat cel mai amplu proiect de renovare de la Grand Louvre în anii ’80. Din 2014, au fost renovaţi peste 34.000 de metri pătraţi.

Evenimente ale weekendului – De la Garbage și muzică lăutărească, la teatru și film

evenimente

Între primele şapte evenimente ale ultimului weekend din iunie se regăsesc concertul Garbage, muzică lăutărească, film, târguri de carte și produse tradiționale în Capitală, și evenimente teatrale, la Cluj-Napoca şi la Constanța, potrivit Mediafax.

Sâmbătă, pe terasa librăriei Humanitas Kretzulescu, din Capitală, are loc primul bazar de carte din această vară. Între orele 11.00 și 21.00, organizatorii scot la aer sute de cărți și albume cu prețuri începând de la 5 lei.

Ultimele două zile ale celei de-a 15-a ediții a Bucharest International Film Festival îi așteaptă pe bucureșteni cu producții internaționale selectate pentru o ediție aniversară. Festivalul se închide duminică, de la 19.30, cu proiecția peliculei lui Paolo Sorretino, ”Lolo”, despre controversatul Silvio Berlusconi, la Cinema Elvire Popesco.

Duminică, la Grădina Sticlarilor este așteptată, de la ora 20.00, Mioara Lincan. ”Cunoscută ca fiind, alături de Romica Puceanu și Gabi Luncă, una dintre reginele muzicii lăutărești, doamna Mioara ne va cânta alături de Orchestra Lincanii muzică lăutarească veche, așa cum nu se mai aude demult în urbea Bucureștiului”, promit organizatorii. Biletul costă 30 de lei.

Grevă de AVERTISMENT, pe 3 iulie: Reprezentanţii Reţelei Naţionale a Muzeelor protestează faţă de criză financiară prin care trece Cultura

greva muzee

Reţeaua Naţională a Muzeelor din România (RNMR) cheamă instituţiile muzeale la grevă de avertisment, sub titulatura „Muzeele schimbă societatea”, pe 3 iulie, între orele 11.00 şi 12.00, în semn de protest faţă de grava criză financiară prin care trece în prezent domeniul Culturii.

„Pentru a avertiza toţi cetăţenii României asupra gravităţii situaţiei în care se află instituţiile de cultură, Reţeaua Naţională a Muzeelor din România cheamă toate muzeele din ţara noastră la protest, în data de 3 iulie 2019, între orele 11.00 – 12.00. Este începutul unui protest prin care sperăm să dovedim că în România cultura contează pentru societate. Vom înainta ulterior o scrisoare deschisă Domnului Ministru al Culturii cu revendicările sectorului muzeal. În cazul nerezolvării acestora, vom demara în premieră pentru România procedurile pentru greva generală a sectorului muzeal”, se arată în anunţul Reţelei Naţionale a Muzeelor din România.

„Muzeele din România, în special cele aflate în subordinea Ministerului Culturii şi Identităţii, alături de celelalte instituţii publice de cultură de sub autoritatea ministerului, au fost aduse, într-un interval foarte scurt de timp, în cea mai gravă criză financiară din ultimele două decenii. Mai întâi, subvenţia pentru cheltuielile dedicate proiectelor culturale, care se regăsesc în capitolul «Bunuri şi servicii», a fost redusă cu 30 – 40% faţă de nivelul din anul 2018, prin Legea bugetului de stat pe anul în curs. Managerii instituţiilor au fost nevoiţi să îşi redimensioneze programele minimale de activităţi pentru anul 2019. Chiar şi în aceste condiţii, s-au încheiat contracte şi s-au definit proiectele culturale pe care instituţiile culturale le oferă publicului în acest an contând pe faptul că, pe lângă veniturile proprii, vor beneficia de subvenţia promisă. Din păcate, în ultimele două luni, această subvenţie a fost redusă cu 60 – 70%, ceea ce face ca instituţiile noastre să nu poată achita nici măcar facturile curente pentru utilităţi. S-a renunţat la colaborări, s-au redus proiectele de cercetare, expoziţionale şi educaţionale, dar nu se poate renunţa şi la cheltuielile cu serviciile de pază, la plata facturilor pentru energie electrică şi apă”, se arată într-un mesaj publicat pe contul de pe platforma de socializare online Facebook al RNMR.