Copilul, care a vrut să facă o plimbare cu automobilul părinților a fost găsit într-un refugiu al autostrăzii cu direcția Dortmund. Pe lângă triunghiul reflectorizant, copilul aprinsese chiar și avariile. După ce polițiștii s-au îndreptat spre el, copilul le-a spus că tot ce a vrut era o plimbare, ulterior începând să plângă, anunţă BBC.

Mama copilul a informat poliția la ora 00:25 că fiul ei a fugit din casa lor din partea de vest a Soestului cu automobilul familiei, o mașină automată. Copilul nu era un „începător” în ceea ce privește condusul. Părinții acestuia au declarat că fiul lor a condus în mai multe dăți mașina acestora în perimetrul proprietății lor. În plus, copilul practică kartingul și a fost dus pe circuit de multe ori.

La ora 1:15 mama copilului a anunțat autoritățile că și-a găsit fiul pe autostrada A44, acesta fiind speriat. Se pare că micuțul a început să se simtă rău așa că a decis să oprească, nu înainte de a-și lua toate măsurile pentru a fi sigur că automobilul este semnalizat corespunzător. Din datele polițiștilor, nu a fost înregistrată nicio victimă sau pagubă iar copilul este și el teafăr.

05