Reclama

Cu roaba și lopata! Nea Ion, bătrânelul care a reparat singur un drum județean. „Este de ultimă generație” Cum arată acum

Localnicii dintr-o comună din Hunedoara s-au săturat să aștepte intervenția autorităților pe un drum județean din Munții Orăștiei, așa că Nea s-a hotărât să preia inițiativa.

Din cauza viiturilor, drumul Judeţean 668 A, din comuna Boşorod, Munţii Orăştiei, a fost devastat în ultimii ani. Acesta traversează pădurile de pe Valea Luncanilor până în apropierea cetății dacice Piatra Roșie și nu a mai fost modernizat în ultimul timp, la fel ca alte drumuri județene din județ.

Ploile fac ca drumul să fie impracticabil, însă oamenii din satele de munte nu îşi mai pun speranţele în ajutorul autorităţilor și au început să repare drumul singuri, cu ce au la dispoziție, o lopată și o roabă.

„La doar un an şi jumătate de la ploile şi viitura care au afectat partea carosabilă, au demarat lucrările de reparaţii la drumul judeţean DJ 668 A. Câştigătorul licitaţiei este vecinul nostru, nea Ion. El a promis că va folosi la astuparea gropilor o roabă şi o lopată de ultimă generaţie. Mulţumim Consiliului Judeţean Hunedoara pentru atenţie”, este mesajul publicat pe pagina de Facebook Fundaţia Dacica.

Și-a făcut curaj și a plecat în prima vacanță după doi ani, dar surpriză! Momente grele pentru Simona Gherghe, la Paris:

Simona Gherghe s-a dedicat exclusiv vieții de familie și își ține mereu admiratorii la curent cu tot ce este nou în viața ei. Prezentatoarea tv adoră să petreacă timpul alături de copiii ei, despre care învață câte ceva nou în fiecare zi.

Simona Gherghe a reușit să organizeze o scurtă vacanță cu soțul său la Paris, asta după ce mai bine un an nu a mai plecat nicăieri, copiii săi având nevoie de toată atenția ei. Pe Simona Gherghe au încercat-o sentimente diverse în prima zi petrecută în capitala Franța și, pe lângă bucuria de a revizita orașul iubirii, a simțit un dor imens de fiul și fiica sa, pe care cu greu a reușit și-l stăpânească.

„Am plecat de acasă pentru două zile, este practic prima plecare după un an și trei luni. Un ochi râde, unul plânge. Sunt foarte bucuroasă că am reușit să plecăm, îmi place mult să călătoresc și este una dintre marile mele pasiuni. Au tot venit, prima dată Ana, apoi Vlad, și nu ne-am mai aventurat să plecăm. Sunt și foarte tristă că îmi e foarte dor de ei, abia așteptam să sun acasă să văd cum au dormit, dacă totul a fost în regulă azi-noapte. Evident că ne-am sunat de multe ori pe video. Am vorbit cu Ana, ea e bine așa, dar sunt convinsă că noaptea trecută a fost una dificilă pentru ei și bunici. Abia aștept să îi adorm, spăl și hrănesc eu, cum fac de obicei. Nu că n-aș avea încredere în bunici. Suntem la Paris, îmi era foarte dor de orașul ăsta care pe mine mă încarcă pozitiv. Ne plimbăm, mâncăm papa bun, evident am cumpărat cadouri pentru copii. „, a povestit Simona Gherghe, pe Instagram.

În urmă cu aproximativ șapte luni, Simona Gherghe a devenit mămică pentru a doua oară. Prezentatoarea tv s-a bucurat enorm că și-a îndeplinit cel mai mare vis, acela de a avea doi copii, iar viața i s-a schimbat radical de când a simțit bucuria de a fi părinte.

Oana Sârbu are 51 de ani, dar trebuie să recunoaștem că arată foarte bine. Nu dă banii pe tratamente, iar acum a dezvăluit tuturor care e secretul ei: „Aproape în fiecare dimineață…”

Oana Sârbu are 51 de ani, însă nu-și arată vârsta. Secretul ei? Un stil de viață atent ales, de la care nu se abate, păstrarea distanței față de persoanele care nu au o vibrație bună și… cristalele care o protejează de energii negative.

Vedeta filmului “Liceenii” este o persoană pozitivă și pare că nimic nu îi poate tulbura liniștea. Optimismul și calmul cu care abordează orice situație și-au pus amprenta pe chipul ei, la modul pozitiv, ajutând-o să păcălească timpul. Așa se face că Oana arată mai tânără decât e, fără să facă tratamente.

„Nu fac nimic special, încerc să mă îngrijesc ca orice femeie obișnuită, în sensul că sunt atentă la somn, mă hidratez, mai fac un masaj, un pic de gimnastică – mai puțin cardio, acum sunt mai pe pilates. Mai nou, îmi plac plimbările în parc. Aproape în fiecare dimineață, cam 30-40 de minute merg în ritm alert și îmi face bine”, ne-a dezvăluit artista.

„Mă feresc de oameni cu energii mai rele, toxice” Conștientă că necazurile o pot afecta inclusiv la nivel fizic, nu doar mental, cântăreața face tot posibilul să evite pe cât posibil orice consum emoțional. „Am grijă să folosesc produse cosmetice bune și am grijă să nu mă supăr tare, pentru că se vede pe față și în acțiunile tale și atunci, gândurile frumoase ar trebui să nu te părăsească, pentru că de tristețe suntem sătui. Sunt un om sufletist, sunt foarte emoțională și pun la suflet tot felul de lucruri. Acum, dacă planul afectiv mi-e zdruncinat, nu sunt cea mai fericită ființă. Însă, în timp, am învățat să mă mai protejez. Apelez și la cristale, am niște pietre pe care le purific din când în când și pe care le port cu mine. Simt energiile negative și mă feresc de oameni cu energii mai rele, toxice”, a mai declarat, pentru Libertatea, Oana Sârbu.

Presedintele a semnat marirea alocatiilor.. Cat va primi fiecare copil de la 1 ianuarie 2020

Președintele Klaus Iohannis a promulgat astăzi legea care prevede majorarea anuală a alocaţiei pentru copii cu rata medie anuală a inflaţiei, începând cu data de 1 ianuarie 2020.

Această lege atât de importantă pentru toți copiii din România a fost adoptată la jumătatea lunii octombrie de Camera Deputaților, cu unanimitate de voturi.

Se măresc alocațiile copiilor! Președintele a promulgat legea

Camera Deputaților a hotărât la data de 15 octombrie ca alocațiile pentru copii să fie mărite anual cu rata medie anuală a inflaţiei, începând cu data de 1 ianuarie 2020.

Legea pentru marirea alocatiilor a fost adoptata

„Am reușit! Încă o victorie pentru copiii României! Alocațiile copiilor vor crește anual din ianuarie 2020. Parlamentul României a votat în unanimitate propunerea mea legislativă de indexare a alocațiilor de stat pentru copii cu rata inflației Din 2020, anual, alocațiile vor crește pentru a acoperi inflația și pentru a le asigura copiilor o alocație cât mai decentă. Mă bucur că am reușit să duc până la capăt cele două proiecte. A fost greu, dar s-a terminat cu bine. Mulțumesc tuturor părinților și copiilor pentru susținere!”, a declarat deputatul după adoptarea legii.

Vă reamintim că alocația de stat pentru copii este 300 de lei pentru copiii până la 2 ani, sau 3 ani în cazul celor cu handicap, 150 de lei pentru copiii între 2 ani și 18 ani sau peste (dacă urmează cursurile învățământului liceal sau profesional, organizate în condițiile legii, până la terminarea acestora) și 300 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 3 ani şi 18 ani, în cazul copilului cu handicap.

Prima Doamna, lectie de eleganta la Receptia Reginei Elisabeta

Poza de grup de la recepția oferită de Regina Elisabeta a II-a. Președintele Klaus Iohannis a participat marți la recepția oferită de către Regina Elisabeta a II-a în onoarea șefilor de stat și de guvern care participă la Reuniunea NATO din Londra.

Poza de grup de la recepția oferită de Regina Elisabeta a II-a. Cum a fost îmbrăcată Prima Doamnă a României

Evenimentul organizat de Regina Elisabeta a II-a în onoarea șefilor de stat și de guvern a avut loc marți seară, la Palatul Buckingham. În urma recepției a fost făcută și o poză cu toți cei prezenți, Iohannis fiind așezat în partea dreapta, pe al treilea rând.

Regina Elisabeta a II-a și Prințul Charles au fost poziționați în primul rând, printre alții și președintele Donald Trump, secretarul general al NATO, James Stoltenberg, prim-ministrul britanic Boris Johnson, prim-ministrul canadian Justin Trudeau și președintele turc Tayyip Erdogan.

Iohannis a avut o discuție cu președintele american Trump, iar Carmen Iohannis a stat de vorba cu prima Doamnă a Americii. Suverana și prințul Charles i-au întâmpinat pe liderii NATO, apoi li s-au alăturat pentru o fotografie de familie.

Klaus Iohannis va sta în Londra în perioada 3-4 decembrie pentru a participa la summitul NATO. Apariția Primei Doamne a României a fost senzațională, acesta purtând o rochie albastra, simplă, emanând eleganță și stil.

Reuniunea NATO
Miercuri, șeful statului român va participa la reuniunea NATO la nivel înalt, unde va fi adoptată o declarație publică succintă, cu caracter strategic, care va acoperi principale progrese și preocupări la nivel înalt. Președintele României a fost invitat de Donald Trump la un mic dejun. Trump i-a invitat la discuții doar pe reprezentanții statelor care au alocat 2% din buget pentru Apărare.

Cum a fost surprinsă mama lui Iulian, băiatul din Pecineaga

Imagini șocante au apărut pe internet! La nici o lună de la moartea lui Iulian Alexandru Bițică, copilul din Pecineaga care a murit după ce a căzut într-un bazin de dejecții, mama lui pare să se distreze pe cinste în discoteca din comună.

Femeia ar fi fost filmată în timp ce dansa și mai multe persoane care o cunosc au declarat că au văzut-o sâmbătă seara la discotecă, exlcuzând varianta ca imaginile să fie mai vechi. Până acum, ea nu a făcut niciun comentariu în legătură cu această situație neobișnuită.

Mama copilului de opt ani a acordat un interviu în cadul unei emisiuni și a lansat mai multe ipoteze. Femeia este de părere că băiatul ei ar fi fost dat de acasă chiar de tatăl lui, pentru a se răzbuna pe ea.

Mama lui Iulian a povestit că de când s-a despărțit de soțul ei nu mai avea voie să își vadă copii și bărbatul o certa pe concubina lui ori de câte ori lasă copii pe mâna mamei.

De altfel, mama lui Iulian mai bănuia că băiețelul ar fi plecat de acasă din cauza tatălui violent.

„Cea care mai are și ea vină este mama vitregă care s-a lăudat că ea îl spală și îi dă să mănânce. Copilul meu s-ar fi plâns la alți copii că mama lui vitregă și tatăl l-au lovit și nu voia să se mai ducă acasă, dar copilul s-a întors în ziua aia acasă.”, a declarat mama lui Iulian.

„Copii mi-au dat drumul la mână când l-au văzut pe tatăl lor și au zis: ‘mami, tati o să ne bată dacă ne vede cu tine sau în cel mai rău caz o să ne trimită la tine, dar nouă nu ne place pentru că ne place cu mamaia și tataia.”, a mai declarat femeia în urmă cu câteva săptămâni, înainte ca Iulian să fie găsit fără suflare în bazin, scrie wowbiz.ro.

Mama copilului din Pecineaga, criticată dur!
Mai multe persoane au criticat-o dur pe mama lui Iulian Alexandru Bițică, copilul din Pecineaga care a fost găsit mort pe data de 8 noiembrie. „Cum să faci așa ceva când copilul tău este unde este?”, „Și în noaptea când a dispărut copilul lumea în sat zicea că ea era în discoteca și tatăl caută copilul disperat”, „Din cate imi amintesc eu, copilul era in grija tatalui, nu? O fi golanca si ea, că o mama nu face asa ceva dupa moartea copilului sau, însa nu era ea responsabila de copil, ci tatal acestuia”, sunt câteva dintre mesajele care au apărut pe Facebook în dreptul imaginilor.

Cum a murit, de fapt, Cornel Galeș?! NU, nu se afla la volanul mașinii! Noi informații în cazul morții misterioase:

Cornel Galeș a murit în Spania, într-un oraș de lângă Valencia, într-un accident de mașină care ridică tot felul de suspiciuni cu privire la cum s-a petrecut.

Mai exact, accidentul de mașină a lui Cornel Galeș este, acum, motivul unei anchete cât se poate de serioase ale autorităților spaniole.

Astfel, ieri, Doina Belu ne-a dat detaliile presupusului accident de circulație pe care l-ar fi avut Cornel Galeș. ”Erau trei în mașină, Cornel era la volan. Nu avea centură, cineva a intrat în ei și el a murit. Am vorbit cu unul dintre cei care era în mașină, era în stare de șoc și abia înțelegeam ce spune. Ne-au dat și număr de cadavru, am rugat pe cineva care știe spaniolă să sune acolo. Cadavrul există, dar nu vor să ne dea detalii pentru că nu îi lasă legea, nu suntem rude apropiate. Dar el nu mai are pe nimeni pe lumea asta, nu știu ce să mai zic… Sper să nu fie adevărat, dar cred că este”, ne-a spus, ieri, în exclusivitate, Doina Belu, nașa lui Cornel Galeș.

Acum însă, lucrurile sunt destul de clare: Cornel Galeș a murit. Dar, ne-a explicat Doina Belu, nașa de cununie a lui Cornel Galeș, împrejurările accidentului sunt cât se poate de tulburi. ”Am auzit, nu pot să bag mâna în foc, dar am auzit că nu era, de fapt, el la volan. Așa am înțeles, cică ar exista înregistrări din momentul accidentului și cică ar fi fost altcineva la volan care nu ar fi avut nici carnet. Ceea ce ar fi foarte grav… Dar, repet, sunt informații pe care le primesc și eu, nu sunt 100%. Oricum, este o anchetă a polițiștilor spanioli, sper să aflăm cât mai repede ce s-a întâmplat acolo, cu adevărat”, ne-a spus, în exclusivitate, Doina Belu.

Andra, în lacrimi: „Mă deranjează multe lucruri la Cătălin!” Detalii neștiute despre unul dintre cele mai frumoase cupluri din România: Nu s-a mai putut abține și a spus tot:

Momente emoționante trăiește mereu Andra, atunci când este întrebată de familie. O fire sensibilă, adeseori a fost surprinsă cu lacrimile șiroind, când vorbește de soț, copii, frate sau părinți.

Cuplul Andra și Cătălin Măruță este iubit de oameni și cei doi își dau silința să rămână o pereche sudată. Cum ziua Andrei a fost recent, cei doi și-au luat copiii și câțiva prieteni și au plecat la mare, pentru a profita de ultimele zile de vacanță.

Dana Rogoz le-a luat un interviu celor doi, chiar pe platourile emisiunii lui Măruță, iar Andra, emoționată, a izbucnit în lacrimi:

“Comunicarea şi respectul definesc iubirea noastră. Nu avem secrete. Mă deranjează multe lucruri la Cătălin, cel mai important este telefonul, sunt deranjată că este dependent de telefon. O căsnicie este şi despre compromisuri. El este genul de om care mă motivează să fiu mai bună. Foarte mulţi oameni au o impresie greşită despre Cătălin, dintre noi doi, el este mai credincios, mai bun, mai pozitiv, râde mai mult, este partea bună dintre noi doi. Mă faci să plâng…”, a declarat Andra, izbucnind în lacrimi. ”Peste 50 de ani ne vedem într-un azil de bătrâni, jucând cărţi cu prietenii noştri”

Cătălin a vorbit despre cât de mult o admiră pe soția lui și cât de implicată este ea în viața de familie, căutând mereu să aducă fericire pe chipurile celor dragi.

“Eu cred că e vorba de sinceritate, de respect şi de comunicare. Mă enervează că nu am mai mult timp să petrec cu familia, prietenii. Eu sunt mai introvertit, în schimb Andra spune imediat ce o deranjează. Andra este o persoană cu o intuiţie foarte puternică, de multe ori am ajuns la vorbele ei. Cea mai mare fericire a Andrei este să îşi vadă familia fericită”, a mărturisit Cătălin Măruţă, fiind vizibil emoţionat.

Vorbele-blestem spuse de Ileana Ciuculete inainte sa moara catre Cornel Gales

Cornel Galeş s-a stins din viață fulgerător, la doar 60 de ani, într-un grav accident de circulație, în regiunea Torrent din Spania. A murit la doi ani de când s-a dus și zânica lui, așa cum îi plăcea să o alinte pe Ileana Ciuculete.

Cornel Galeș a suferit o depresie după moartea Ilenei Ciuculete, depresie care s-a accentuat în această perioadă, după ce a fost părăsit și de Viviana, femeia care i-a fost alături în ultimii ani de viață. Deși începuse o nouă relație, Cornel Galeș nu a uitat-o niciodată pe Ileana Ciuculete, marea lui iubire. Acum s-a aflat și ce i-a spus regretata artistă cu puțin timp înainte de a muri, pe un pat de spital.

„Ia-mă în brațe și să nu mă uiți niciodată. Te voi aștepta acolo, Sus, când vei fi pregătit să vii, eu te aștept acolo”, i-a spus Ileana Ciuculete lui Cornel Galeș, înainte de a muri, potrivit wowbiz.ro.

Ileana Ciuculete s-a stins din viață în urmă cu doi ani, pe data de 14 martie 2017. Artista ar fi știut de mai mult timp că suferă de o boală necruțătoare. Ileana Ciuculete a murit prematur, la doar 65 de ani, din cauza unei ciroze hepatice galopante, boală accentuată și de hepatita C. Moartea artistei a lăsat un gol imens în sufletele celor care au cunoscut-o și admirat-o și în prezent admiratorii încă îi aduc flori și îi aprind candele la locul de veci din cimitirul Străulești 2.

După mai multe discuții lungi cu soțul ei, Deea Maxer face acum un anunț neașteptat! S-a întâmplat la scurt timp după ce au devenit pentru a doua oară părinți:

Deea și Dinu Maxer au devenit pentru a doua oară părinți, în luna octombrie, când a venit pe lume Maysa. De atunci, viața lor s-a schimbat complet, iar artista face dezvăluiri emoționante despre familia ei.

„Eu aveam emoții. Sunt mândră de Andreas, ne ajută. Cel mai frumos vis al meu s-a împlinit. Se implică mult, mă ajută la curățenie, abia așteaptă să vină de la școală ca să stea cu surioara lui”, a declarat Deea Maxer, la o emisiune TV, potrivit Spynews.

„Fac parte dintr-o familie de patru, mi-am dorit o fată și un băiat. E foarte dedicat Dinu, nu mă așteptam să fie atât de topit de Maysa.

Noi am avut discuții lungi, mi-a zis dinainte că nu se va trezi să schimbe scutece. Suntem doar noi patru, am hotărât să nu mai implicăm pe nimeni în familie, n-avem bonă,” a mai spus Deea Maxer.