Reclama
Reclama

Unul dintre cele două avioane „noi” ale TAROM nu a putut decola de pe aeroportul din Timişoara

Peste 100 de pasagerii au fost îmbarcaţi, iar aeronava TAROM ar fi trebuit să decoleze în jurul orei 20:45 de pe aeroportul din Timişoara. „Aşteptam TAROM-ul de seară spre Bucureşti. Avionul soseşte la timp, urcăm în avion, nimic anormal. Apoi aşteptăm. Şi aşteptăm, 10 minute, 20 minute, 30 minute. După jumatate de oră de stat în avion, întreb o stewardesă ce se întamplă. Îmi spune că aşteptăm nişte acte. Nedumerit, mă aşez la loc pe scaun să aşteptăm nişte acte. După vreo 45 de minute vine anunţul cum că trebuie să coborâm din avion şi să aşteptăm în aeroport. Nu era actul, era vremea din Bucureşti, ceaţa densă. Mă uit pe flight radar, maai multe avioane TAROM erau în zbor, se pregăteau de aterizare. Ok, îmi spun, e decizia pilotului, siguranţa pe primul loc”, ne-a spus Rareş Măcinică.
Toţi pasagerii au fost duşi în terminal, unde li s-a oferit apă, cafea şi mâncare. „Am întrebat de ce se întârzie decolarea şi am primit trei variante, aşteptăm acte, nu are echipament pentru că este low cost, pilotul nu are atestat pentru aterizare în condiţii de vizibilitate sub 30 m. Le spun că este avionul ăla nou, Boeing 737-800, primit cu F-16 şi ambsadori, ni se spune că este pentru low cost şi nu are optiuni, în conditiile în care ATR-ul de la Oradea ateriza fără probleme pe Otopeni”, ne-a povestit Rareş Măcinică.
Pasagerii au fost anunţaţi că TAROM trimite un alt avion care are echipament de aterizare pe timp de ceaţă. „Nu înţeleg de ce un al avion, al unei alte companii a plecat cu 10 minute înaintea noastră şi a aterizat la timp? Unii pasageri au ramas în aeroport pentru a prinde aeronava cu echipament pentru ceaţă, mai mulţi pasageri au plecat la hotel, au ales să plece a doua zi”, ne-a mai spus pasagerul.





Provocare rusă: Un avion de luptă s-a autoinvitat la cel mai amplu exerciţiu militar NATO

Echipajul multinaţional de pe USS Mount Whitney, nava amiral la exerciţiul aliat „Trident Juncture-18″, îşi făcea tocmai o fotografie de grup pe puntea vasului, în largul Norvegiei, când un Tupolev-142 a apărut la tribord, relatează portalul specializat pe probleme militare 45enord.ca.

„Acesta este un avion de patrulare maritimă pe distanţe lungi”, a explicat marina americană după acest episod, produs la 2 noiembrie, dar despre care s-a aflat abia sâmbătă. „Nu este prima dată când vedem unul, dar este pentru prima oară când l-am văzut cu ochiul liber”, a declarat un responsabil american, referindu-se la avionul rusesc.

Potrivit Radio Svoboda, este pentru prima oară în ultimii 30 de ani când un Tu-142 s-a apropiat la o distanţă atât de mică de o navă amiral (străină).

De la începutul exerciţiului „Trident Juncture”, la 25 octombrie în Norvegia, Kremlinul a încercat să-şi arate nemulţumirea faţă de aceste manevre, cele mai ample efectuate de Alianţa Nord-Atlantică de la încheierea Războiului rece, denunţând că acestea au loc în apropierea frontierelor sale.

Rusia, care a catalogat acest exerciţiu drept „antirusesc”, a avertizat că va exista o „ripostă”, iar survolul neaşteptat al avionului Tu-142, utilizat şi în scopuri de recunoaştere, pare să facă parte din răspunsul Mosovei.

Deşi USS Mount Whitney (nava comandant a Flotei a VI-a americane din Marea Mediterană), este a treia navă cea mai veche a Marinei SUA, dar după o serie de lucrări de modernizare, ea a fost dotată cu echipamente noi de telecomunicaţii, ceea ce o face, probabil, deosebit de interesantă în ochii ruşilor, consideră unii experţi.

Potrivit Ministerului Apărării rus, de fapt, două avioane Tupolev TU-142 au efectuat un „zbor planificat” de peste 12 ore la 2 noiembrie.

„Toate zborurile aparatelor aviaţiei maritime ruse sunt efectuate strict în conformitate cu regulile internaţionale de utilizare a spaţiului aerian şi nu încalcă niciodată frontierele altor state”, a subliniat Ministerul Apărării al Rusiei, citat sâmbătă seara de agenţia de presă RIA Novosti.

 

De la Suedia la Turcia şi ţările baltice, mai multe state au semnalat în repetate rânduri încălcarea spaţiului lor aerian de către Rusia în ultimii ani, notează publicaţia menţionată.

Referitor la „Trident Juncture-18”, Rusia a anunţat că va efectua teste cu rachete în apele internaţionale ale Norvegiei în partea a doua a săptămânii, într-o zonă şi la o dată care se suprapun în mare parte exerciţiului NATO.

„Nu am văzut nimic care să arate ca un test de rachete sau nave, ori avioane care să poată efectua astfel de teste”, afirmă Robert Aguilar, căpitan pe USS Mount Whitney.

Mesajul transmis de Moscova către NOTAM, o notificare oficiala a agenţiilor guvernamentale pentru a evita o zona din motive de securitate, lăsa să se înţeleagă că tirurile ruseşti urmau să aibă loc între 1 şi 3 noiembrie.

Dar nimic nu s-a produs, întărind convingerea militarilor occidentali că aceste proiecte au fost doar o „provocare” din partea Moscovei.

La bordul USS Mount Whitney, ofiţerii superiori reiterează linia oficiala a NATO şi susţin că nu îşi vor schimba planurile iniţiale. „Suntem pe mare, toată lumea are dreptul să fie aici. Suntem în apele internaţionale, într-un spaţiu aerian internaţional „, afirmă amiralul britanic Guy Robinson, numărul doi al grupului operativ maritim. „Evident, urmărim îndeaproape. Dar tot ceea ce vedem în cursul acestui exerciţiu este că ei se comportă profesionist şi fără a prezenta vreun pericol”, mai spune el.

La rândul său, generalul Jason Bohm, şeful forţelor infanteriei marine americane angajate în manevre, afirmă că „principala problemă pe care am avut-o în timpul exerciţiului a fost vremea nefavorabilă”.

La exerciţiile NATO din Norvegia, care continuă până în data de 7 noiembrie, iau parte circa 50.000 de militari, 10.000 de vehicule şi peste 300 de avioane şi nave. Alianţa Nord-Atlantică îşi testează capacitatea de a respinge o ofensivă lansată împotriva unui stat membru de un potenţial agresor.





Moment cheie în avion. Gestul făcut de fiul lui Radu Mazăre către tatăl său

Momente emoționante s-au petrecut luni seară între Radu Mazăre și fiul său. Un jurnalist al Antena 3, care s-a aflat în avionul care l-a adus, luni seară, pe fostul edil în țară, a povestit ce s-a întâmplat în timpul zborului.

Potrivit sursei citate, Răducu Mazăre nu a avut voie să interacționeze cu tatăl său pe tot parcursul zborului, dar acest lucru nu l-a împiedicat să-i transmită un mesaj fostului edil.

„Stăteam cu fața către fiul lui și se plimba de colo-colo prin avion, atunci când nu era obligatoriu să fie puse centurile, și avea lacrimi în ochi. I-a făcut la un moment dat un semn cu pumnul strâns în dreptul inimii. Radu mic era pe culoar, Radu Mazăre era în spate, pe rândul 23. Erau undeva la 15-20 de metri între ei. Copilului i-au dat lacrimile și semnul pe care l-a făcut a fost dinspre inimă: „Fii tare!”. Asta am interpretat eu”, a spus jurnalistul Antena 3.

Acesta a susținut că Radu Mazăre a fost tăcut pe tot parcusul zborului. „În mod clar se gândea la tot ceea ce se întâmpla acum. Era destul de simplu de interpretat din atitudine, din limbajul corpului…Nu zâmbea, nu vorbea, nu râdea cu nimeni. A stat în majoritatea timpului cu fruntea capului sprijinită în scaunul din față”, a povestit jurnalistul.





Update: Anunț IMPORTANT pentru cine călătoreşte cu avionul! S-a încheiat greva controlorilor de trafic

Salariații ROMATSA acuză lipsa unui nou contract colectiv de muncă pentru perioada 2016/2017, faptul că nu se mai fac angajări, nu există buget, iar conducerea Regiei este una interimară.
„Având în vedere că pe timpul negocierilor ce au avut loc în vederea perfectării unui nou CCM pentru perioada 2016/2017 părțile implicate în negociere, respectiv sindicatul reprezentativ ATSR, pe de o parte, și RA ROMATSA, pe de altă parte, nu au ajuns la o înțelegere cu privire la revendicările formulate de salariați, sindicatul reprezentativ a obținut acordul a mai mult de jumătate din numărul de membri ai acestuia de a declara grevă de avertisment la nivelul RA ROMATSA, toate subunitățile, în data de 12 mai 2017, între orele 11:00 — 13:00”, se arată într-un document al ATSR.

În timpul grevei se va asigura mai mult de o treime din activitatea normală a ROMATSA, iar organizatorii acesteia, respectiv comisia de negociere a sindicatului ATSR, au disponibilitatea de a continua negocierile cu patronatul în vederea soluționării revendicărilor.

Odată anunţată greva controlorilor de trafic Romatsa, Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti a recomandă pasagerilor să se prezinte la aeroport, la timp. “chiar dacă unele curse vor suferi întârzieri la decolare, formalitățile de check-in, controlul de securitate și controlul documentelor se vor desfășura conform programului obișnuit”, conform CNAB.





Papa Francisc, vizită istorică. Primele imagini din avionul cu care vine în România

Papa în România. Papa Francisc s-a îmbarcat în avionul care decolează din Roma, de pe Aeroportul Fiumicino.

Aeronava în care se află Papa Francisc a decolat. La ora 11:15, avionul va ateriza pe Aeroportul Otopeni. Papa Francisc a salutat membri echipajului înainte de a urca în aeronavă

Papa Francisc începe astăzi, 31 mai, o vizită apostolică în România, Bucureştiul constituind prima etapă a vizitei de trei zile a Suveranului Pontif în ţara noastră.

Desfăşurată sub genericul ‘Să mergem împreună!’, la 20 de ani de la vizita istorică a Papei Ioan Paul al II-lea, vizita de stat, pastorală şi ecumenică a Papei Francisc în România include, în prima zi, întâlniri cu autorităţile politice şi societatea civilă, cu conducerea Bisericii Ortodoxe Române şi Sfânta Liturghie din Catedrala ‘Sfântul Iosif’.

În România, Papa Francisc va ţine 3 Sfinte Liturghii, 8 discursuri în fața autorităţilor politice şi religioase şi va beatifica 7 episcopi greco-catolici martiri.

Cu doar câteva ore înainte de vizita în România, Suveranul Pontif a transmis un nou mesaj. Sfântul Părinte a scris pe Twitter ca va călători în ţara noastră că pelerin, pentru a merge alături de fraţii din Biserica Ortodoxă Română şi de credincioşii Catolici. Vă rog, rugaţi-vă pentru mine, a scris Papa.

Cea de-a doua călătorie apostolică a unui papă în România vine la douăzeci de ani după vizita Sfântului Ioan Paul al II-lea.

sursa foto: Antena 3

Vezi FOTO: Avionul care a dus Lumina Sfântă în toată România

Proprietatul avionului de tip Cessna, un om de afaceri din Botoşani, are grijă ca lumina Sfântă să ajungă în casele românilor. Lumina Sfântă a fost adusă de la Ierusalim în Capitală, sâmbătă, cu o aeronavă. De aici a fost preluată de avionul de mici dimensiuni pentru a fi transportată de bisericile din Satu Mare (cu escală la Cluj-Napoca), Sibiu, Cluj, Iaşi şi Timişoara.